Când eram mică mergem cu mama la o tanti croitoreasă care îi citea în cafea, timp în care eu stăteam sub mașina de cusut și mă jucam cu resturile de materiale textile. Acel mix de sacru și profan mă fascina de-a dreptul și mi-am dorit, inconștient la vremea aceea, să cunosc mai multe.

După mult timp am ajuns să studiez design iar apoi am integrat în munca mea lucrul cu lemnul, materialele, culorile si simbolurile.
Tatăl meu mi-a sculptat manual primele matrițe, iar materialele folosite erau doar albe la început.
Însă chiar de la început am lucrat cu materiale upcycled și mi-a plăcut să lucrez în ediții llimitate. Nici nu știam pe atunci, mai bine de 10 ani, că acesta va fi trendul viitorului transformat în prezent. De atunci îmi spun povestea prin intermediul textilelor pe care le transform în Ceva cu Dichis.


